Obiectivele Colegiului Fizioterapeuţilor din România
Realizarea unui climat profesional optim pentru exercitarea profesiei de fizioterapeut pe teritoriul României
Măsuri:
- Organizarea administrativă a structurilor Colegiului Fizioterapeuților din România la nivel național și aplicarea măsurilor necesare pentru facilitarea organizării administrative a Colegiilor teritoriale.
- Întrunirea membrilor Consilului Național, a reprezentanților în Adunarea Generală Națională și a membrilor din Consiliile teritoriale, în vederea adoptării hotărârilor pentru:
– obținerea de la ANAF a CIF-ului;
– încheierea contractelor de mandat cu titlu gratuit pentru fiecare funcție din organele de conducere;
– implementarea Registrului unic al fizioterapeuților;
– încheierea contractelor de comodat/închiriere pentru sediul social și pentru puntele de lucru din cele 25 teritorii;
– deschiderea conturilor bancare;
– încheierea contractului de prestări servicii de contabilitate și de consultanță juridică;
– stabilirea procedurii de eliberare a Autorizațiilor de Liberă Practică;
– urgentarea aprobării de către Ministerul Sănătății a Regulamentului intern de organizare și funcționare;
– urgentarea adoptării și publicării normelor metodologice de aplicare a legii nr.229/2016;
– postarea electronică spre dezbatere publică a măsurilor compensatorii;
– încheierea parteneriatului cu Autoritatea Națională pentru Calificări;
– reorganizarea colegiului teritorial Cluj-Bistrița Năsăud și Maramureș;
– stabilirea membrilor desemnați care să răspundă solicitărilor prin intermediul sistemului IMI;
– informarea instituțiilor publice (case de asigurări de sănătate județene, spitale, policlinici, D.G.A.S.P.C.-uri, inspectorate școlare, companii de asigurări) cu privire la constituirea colegiului și activitatea acestuia. - Emiterea Autorizațiilor de Libera Practică membrilor ColegiuluiFizioterapeuților din România;
Motivație:
Conform art. 20, alin. (1) din Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România, acesta este o organizație profesională, cu personalitate juridică, neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilități delegate de autoritatea de stat, având ca obiect de activitate autorizarea, controlul și supravegherea exercitării profesiei de fizioterapeut, ca profesie liberală de practică publică autorizată.
Conform art. 14, alin. (1) din aceeași lege, fizioterapeutul își exercită profesia pe baza autorizației de liberă practică eliberată de Colegiul Fizioterapeuților din România.
Având în vedere aspectele evidențiate anterior, orice autorizație de liberă practică eliberată de o altă autoritate de stat își pierde de drept valabilitatea, fiind înlocuită de un document echivalent eliberat de Colegiul Fizioterapeuților din Romania.
La început, autorizația de liberă practică va avea un caracter temporar, până la îndeplinirea cerințelor art. 12, alin. (1) din Legea nr. 229/2016 cu privire la aplicarea măsurilor compensatorii.
Toate aceste măsuri urmăresc uniformizarea documentelor la nivel național din punctul de vedere al formatului și conținutului, pentru ca în România să nu mai existe mai multe tipuri de documente, emise de structuri diferite, cu conținut și cu perioadă de valabilitate diferită, ceea ce creează confuzie majoră în rândul pacienților și angajatorilor.
Se urmărește de asemenea eliminarea de pe piața muncii din România a acelor autorizații de liberă practică emise de autoritățile române anterior intrării în vigoare a legii nr. 229/2016, care nu se conformează cerințelor art. 11 din legea anterior amintită.
- Implementarea măsurilor compensatorii prevazute de art. 12 din Legea nr.229/2016;
Motivație:
Măsurile compensatorii au ca scop eliminarea diferențelor curriculare dintre specialiștii care desfășoară pe teritoriul României aceleași activități specifice fizioterapiei, astfel încât să nu mai existe inechități salariale, discriminări, preferențialități și/sau excluderi la angajarea profesioniștilor din domeniu, bazate pe evaluarea subiectivă a diplomei de studii prezentate angajatorilor. Mai mult decât atât, Colegiul Fizioterapeuților din România va urmări ca, prin efectuarea acestor măsuri compensatorii, să se realizeze armonizarea programei de studii de licență cu recomandările ghidurilor
Confederației Mondiale de Fizioterapie – Regiunea Europa WCPT-ER și cu cerințele țărilor europene din acest domeniu, astfel încât fizioterapeuții să obțină Cardul Profesional European și prin aceasta să se faciliteze accesul la locurile de muncă de pe piața europeană.
- Colegiul Fizioterapeuților din România are ca atribuții și stabilirea unor relații de echitate profesională între membrii săi, arbitrarea imparțială a oricăror conflicte care ar putea să apară între aceștia și consilierea fizioterapeuților în măsura competențelor sale, cu respectarea legilor și regulamentelor interne, în toate aspectele ce țin de exercitarea profesiei.
Dezvoltarea și perfecționarea fizioterapiei ca parte integrantă a procesului de refacere a stării de sănătate a pacientului/individului și/sau de păstrare a acesteia
Măsuri:
- Crearea unui cadru de pregătire academică a viitorilor profesioniști din domeniu, care să țină cont de interesele și direcțiile de dezvoltare a fizioterapiei în țara noastră.
- Armonizarea programei de studii de licență cu recomandările ghidurilor Confederației Mondiale de Fizioterapie – Regiunea Europa WCPT-ER și cu cerințele țărilor comunitare, în colaborare cu instituțiile de învățământ de profil din România.
Motivație:
Colegiul Fizioterapeuților din România va facilita crearea în mediul universitar a condițiilor optime de studiu academic, teoretic și practic, pentru ca nivelul pregătire al viitorilor profesioniști să le permită acestora practicarea meseriei, atât în țară cât și în străinătate, fără condiționări profesionale.
Este necesar ca programul de studiu academic să ofere o bază solidă teoretică şi practică pentru dezvoltarea competenţelor pe termen lung, prin formarea profesională iniţială şi prin completarea ulterioară a nevoilor în materie de dezvoltare profesională continuă.
Formarea profesională va trebui să implice stabilirea unor raporturi consultative și de colaborare cu instituțiile de învățământ, prin care profesioniștii ce vor absolvi cursurile de învățământ superior din domeniu, să aibă un curriculum unitar și să aibă competențe reale practice, nu doar teoretice, care să-l ajute în exercitarea profesiei.
- Acreditarea cursurilor de formare profesională continuă.
Motivație:
Cursurile de formare profesională continuă, au ca scop ridicarea nivelului profesional al membrilor colegiului, prin facilitarea accesului acestora la noile descoperiri din domeniu fizioterapiei, prin însușirea și aprofundarea unor noi tehnici, proceduri și protocoale de recuperare medicală. Practic, Colegiul va urmări identificarea, acreditarea și promovarea unor cursuri, care să aducă plus-valoare practicii profesionale, ținând cont de direcțiile de dezvoltare educațională de interes, semnalate de membrii săi și de nevoile reale ale pacienților.
- Organizarea de congrese, conferințe și simpozioane interne și internationale, în cadrul cărora membrii săi să intre în contact cu ultimile noutăți din domeniul fizioterapiei.
Dezvoltarea strategiilor de sănătate publică pentru sprijinirea pacientului/clientului/ individului şi apărarea sănătăţii acestuia
Măsuri:
- Realizarea de broșuri și pliante informative, participarea la emisiuni de radio și televiziune, care au ca tematică sănătatea umană.
- Organizarea de evenimente, simpozioane și congrese, la care să fie invitați și ceilalți profesioniști din domeniul sănătății.
- Organizarea sau participarea la evenimente sportive și la acțiuni de promovare a sănătății prin mișcare.
- Participarea la acțiunile organizate de alte asociații profesionale și de alți profesioniști din domeniul sănătății, dacă acestea au legătură cu practica fizioterapeutică.
- Încheierea unor protocoale cu Ministerul Sănătății, prin care metodele de recuperare umană prin fizioterapie să devină proceduri obligatorii, care să fie recomandate de medici, în toate cazurile în care acest lucru se impune, pentru obținerea unor rezultate durabile, cu costuri minime și pentru promovarea sănătății în rândul populației României. Este foarte important ca beneficiarii serviciilor fizioterapeutice să fie corect și complet informați despre posibilitățile și beneficiile fizioterapiei în recuperarea medicală și să fie îndrumați cu profesionalism, de personalul medical care interacționează cu aceștia, către acest tip de terapie, atunci când este cazul.
- Promovarea fizioterapiei în mediile de interes, ca parte esenţială a serviciilor de îngrijire de sănătate, ca metodă de recuperare medicală fizicală și de păstrare a stării de sănătate fizică și psiho-emoțională.
Creșterea preocupării pentru calitatea serviciilor oferite de fizioterapeuți
Măsuri:
- Elaborarea codului deontologic al fizioterapeutului, cu stabilirea principiilor şi valorilor fizioterapeutului în cadrul activităţii lui de furnizare a serviciilor de îngrijire a sănătăţii, siguranţa şi încrederea pacientului/clientului reprezentând elementele de bază.
- Stabilirea criteriilor de acreditare a programelor de dezvoltare
profesională continuă.
Negocierea încadrării la nivel național a profesiei de fizioterapeut într-o grilă de salarizare justă, corespunzătoare gradului de pregătire profesională și serviciilor prestate în interesul pacientului
Măsuri:
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv se vor iniția consultări cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, care vor avea ca scop negocierea unui salariu decent, care să corespundă nivelului de pregătire profesională a fizioterapeuților, ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României.
Legat de acest aspect, trebuie menționat faptul că, în conformitate cu art. 16, alin (2) din Legea nr. 229/2016, promovarea profesională a fizioterapeutului se realizează la cererea acestuia, adresată Colegiului Fizioterapeuților din România, pe baza unui examen, acest fapt nemaifiind o sarcină a instituției angajatoare.
Stabilirea unor relații de colaborare și reciprocitate cu organizațiile similare din celelalte țări ale Comunității Europene
Motivație:
Relațiile de colaborare și reciprocitate vor viza schimbul de informații de specialitate, organizarea de simpozioane, conferințe și congrese, schimburi de experiență și informări cu privire la profesie și profesioniștii din domeniu și facilitarea liberei circulații a forței de muncă pe teritoriul statelor Uniunii Europene, spațiului comunitar european și al confederației elvețiene.