Alegerile se vor desfășura pentru toate funcțiile organelor de conducere ale CFZRO la nivel teritorial și național, pentru un mandat de 4 ani, respectiv:
- Membrii Consiliul teritorial al colegiului teritorial
Consiliul teritorial are un număr de membri proporțional cu numărul fizioterapeuților înscriși în evidența colegiului teritorial la data alegerilor, respectiv:
a) 5 membri, pentru un număr de la 41 până la 100 de fizioterapeuți înscriși;
b) 7 membri, pentru un număr de la 101 până la 500 de fizioterapeuți înscriși;
c) 9 membri, pentru un număr de peste 500 de fizioterapeuți înscriși.
Membrii Consiliului teritorial sunt aleși de către Adunarea generală teritorială.
- Reprezentanții în Adunarea generală națională
Adunarea generală națională este constituită din reprezentanții aleși ai fizioterapeuților din cadrul colegiilor teritoriale, conform normei de reprezentare de 1 la 40 și reprezentantul autorității de stat.
- Președintele colegiului teritorial
Președintele colegiului teritorial este ales din rândul membrilor Consiliului teritorial.
- Membrii Consiliului național
Consiliul național este format din 16 membri, câte doi membri din fiecare regiune de dezvoltare, astfel cum sunt definite în legea privind dezvoltarea regională în România.
Membrii Consiliului național sunt aleși din rândul reprezentanților în Adunarea generală națională.
- Președintele CFZRO
Președintele CFZRO este ales din rândul membrilor Consiliului național.